Noutăţi PDF Imprimare Email

În cadrul programului de dezvoltare a proiectului HIFU în România, la DTL Medical a început producţia de apă degazeificată. Acest tip de apă este esenţial în tratamentul HIFU, fiind singurul tip de apă care permite atât răcirea ţesuturilor maligne distruse în cadrul procedurii, transmiterea conului de focalizare a ultrasunetelor cât şi vizualizarea în timp real a glandei. Această premieră asigură reducerea substanţială a perioadei de programare a pacienţilor din România şi Bulgaria. In zilele de 5 si 6 februarie 2010, la Spitalul Sf. Maria, s-au efectuat nu mai puțin de 4 proceduri HIFU. Intervențiile au fost efectuate de către Conf. Dr. Valentin Ambert cu suportul specialiștilor de aplicație Victor Griffin și dr. Aurel Iovițu.
Vă informăm, pe de altă parte, că începând cu luna aprilie toate intervențiile HIFU din București vor avea loc în cea mai modernă sală de operații pentru intervenții urologice ne-invazive din România, pusă la dispoziția specialiștilor noștri de către spitalul Sf. Maria București.

 
Informaţii PDF Imprimare Email

Ce inseamnă HIFU

HIFU înseamnă procedura de ultrasonografie de înaltă intensitate focalizată (high intensity focused ultrasound) și reprezintă o modalitate de a distruge prin căldură aplicată local țesuturile prostatice canceroase. În funcție de nivelul de energie utilizat se pot atinge temperaturi de până la 70-90° Celsius, în pulsuri de câte 3 secunde), suficient pentru arderea țesutului canceros, fără afectarea tesuturilor adiacente. O procedură durează în medie 2-3 ore și este repetabilă, la nevoie, odată la 6 luni.

 

Română (România)English (United Kingdom)
Home

O premierea in mass-media romaneasca

Printre putinele emisiuni care incearca sa informeze pacientii despre diferitele metode terapeutice eficiente in cazul afectiunilor acestora, un loc deosebit il ocupa emisiunea de la Romania TV numita simplu " DoctorMIT".

In prima editie a lunii iunie subiectul abordat a fost cancerul prostatei si optiunile terapeutice existente precum si tehnicile care aduc ceva nou. Tehnica HIFU a fost prezentata intr-un mod cat se poate de profesionist si nu putem decat sa-l felicitam pe realizatorul emisiunii pentru efortul depus in a demonstra ca dincolo de interventiile chirurgicale sau altele la fel de invazive, ultrasonoterapia are opozitie excelenta atunci cand vorbim de cancerul localizat al prostatei.

Pentru cei care nu au putut urmari emisiunea cu pricina va oferim link-ul:

http://www.doctormit.ro/videos/o-terapie-inovatoare-in-cancerul-de-prostata/

Ultima actualizare (Miercuri, 10 Iunie 2015 14:51)

 

De acum HIFU si la Iasi

Incepand cu primavara anului 2015 DTL HIFU are un nou partener in tratamentul pacientilor cu cancer localizat al prostatei - este vorba cel mai important spital privat din Moldova - Spitalul ARCADIA din Iasi.

Ultima actualizare (Miercuri, 10 Iunie 2015 15:00)

 

Principiile ultrasonografiei focalizate de înaltă intensitate

Ulterior inserției transrectale a sondei HIFU, aceasta transmite către prostată un con de ultrasunete de înaltă frecvență.

Energia pulsatilă este concentrată într-un punct focal de dimensiuni reduse, ceea ce duce la obținerea unor temperaturi de până la 90 grade Celsius și, în consecință, la o distrugere tisulară foarte bine delimitată.

Temperatura scade semnificativ în afara punctului de focalizare, limitând astfel distructia celulară la o zonă lezională bine definită. Ablația întregii prostate este obținută prin crearea de numeroase leziuni HIFU adiacente până când întregul volum 3D al prostatei a fost acoperit, fără a leza însă peretele rectal și capsula glandulară.

Volumul tratamentului este predefinit în faza de planificare iar chirurgul poate compara în timp real, de-a lungul întregii proceduri, volumul planificat față de cel real.

Procedura "HIFU direcționat vizual", efectuată cu Sonablate® 500 de la USHIFU folosește energii curate, neionizante, pentru a reduce în mod semnificativ daunele colaterale tisulare care sunt în mod normal asociate cu radioterapia sau prostatectomia radicală.

Utilizând tehnologia HIFU efectele colaterale, precum impotența și incontinența - comune tehnologiilor concurente - sunt semnificativ reduse, iar calitatea vieții este mult îmbunătățită.

Ultima actualizare (Marţi, 07 Septembrie 2010 22:40)

 

Despre terapia HIFU la DoctorMIT

6 iunie 2015 - pe postul Romania TV, la emisiunea DoctorMIT, peste 400.000 de romania au urmarit o emisiune care a prezentat marile avantaje ale tehnicii HIFU in tratarea cancerului localizat al prostatei. Inregistrarea emisiunii pe Youtube o puteti gasi aici: https://youtu.be/kiFDVpgSRfs

Ultima actualizare (Miercuri, 10 Iunie 2015 15:19)

 

2011 a pornit în forţă

Pentru DTL Medical anul 2011 se regăsesşte în ceea ce spune un vechi proverb românesc - "anul nou semne bune are".

În primele 2 luni ale acestui an au beneficiat de tratament HIFU 15 pacienti din România şi Bulgaria, alţi cinci pacienţi fiind trataţi în primele 7 zile ale lunii martie, iar agenda mea are trecute în ea date atât pentru restul lunii martie cât şi aprilie 2011.

Vă reamintim că toate aceste tratamente sunt efectuate cu un echipament Sonablate500® dotat cu cel mai modern software de tratare a cancerului localizat al prostatei sau chiar al adenomului benign al prostatei.

Doresc de asemenea să mă folosesc de acest prilej ca să vă mulţumesc pentru zecile de mesaje primite de la Dvs., însă pentru moment această tehnica ultramoderna se adresează exclusiv pacienţilor cu cancer localizat al prostatei (ADKP).

O alta noutate este legată de un nou program pe care dorim să-l implementăm în cooperare cu Clinica Endoplus din Cluj (condusă de eminentul Prof. Dr. Ioan Coman), şi anume realizarea pentru prima dată în regiunea Balcanilor si Europei Centrale si de Est a biopsiilor de saturaţie a prostatei (prostate mapping). Primul pas este reprezentat de vizita pe care o voi efectua împreună cu dr. Cristian Manea, la invitaţia celebrului urolog britanic Mark Emberton ( FRCS (Urol), Reader & Honorary Consultant Surgeon, Division of Surgical & Interventional Sciences, University College London, England), la Princess Grace Hospital şi la BMI Fitzroy Place Hospital din Londra pentru o şcolarizare TPM.